Se leagănă tăcut pe șine

Zorii se îngână, dragul meu 
și trenul acesta se leagănă tăcut pe șine 
spre brațele mamei. 
În casa bunicului Dumnezeu încă  binecuvântează zarea;
de când ascunzi candele în pământ 
am scris și plâns, 
scris și iubit, 
cumva cele mai mici gânduri au fost despre 
cafeaua rămasă în cană, 
afară plouă mărunt 
femeile pășesc grăbit spre duminica lăuntrică 
iubi-te-voi, Doamne, 
picături bat în ferestre și vocea ta tremură în ecoul liturgic
mama așteaptă în trupul compact al spitalului 
mama mă așteaptă.

Mihaela Roxana Boboc