Transfuzie de lumină

arhanghele, n-ar trebui să număr străzile cu pecetea poeziei în frunte
ar trebui să facem o transfuzie de lumină
de la maramureș la buzăul din suflet
pădurile cresc copii de suflet cu aripile întoarse spre pământ
și frunzele îngălbenite de dorul cuvintelor se răsucesc ca o țigară în gura anotimpului
nu scrie nimic
despre dragoste se poate vorbi fără noimă sau poți deschide brațele 
ca îmbrățișând femeia cuibărită în șoaptele cerului
inima să salte în ierihonul gândului întors spre veșnicie
iată copilul care nu a uitat poveștile, iată literele de păpădie cum adulmecă zarea
și nimic nu stă între el și Dumnezeu
doar vocea ta, gavrile, se sparge într-o mie de nopți nescrise 
când apuci poemele de încheietura mâinii stângi
și uiți că doare, doare ca atunci când săruți de noapte bună fragilele glezne
ale singurătății și ea îți mângâie obrazul cu lama degetelor 
îngropată fericire în grumazul femeii care se minte 
că timpul uită să clipească și printre genele dimineții 
mă întind după pisica dormind gri pe cuvinte și aproape iert 
arhanghele, am uitat să număr dar tu vei ști unde sunt orele cu mersul lor de felină
cu inima săltând a păpădii și literele risipite în ochii femeii râzând haotic la același poem
cu degete lungi înfipt în umărul nebuniei 
scrie totuși, gavrile, scrie din nestrada copilăriei 
și fură toamna din cuibar, poate-mi aduci zăpezile căzând violet peste mâinile mele
voi ști că tu ești, același tu, purtându-mi troienele nestingherit între două respirații. 


Pictură: Mihaela Roxana Boboc - Litere de păpădie