Postare prezentată

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...

vineri, 8 septembrie 2017

Volum versuri ”Spovedania oaselor”, Editura Grinta, 2017



A intrat la tipar al 5-lea volum individual de versuri, intitulat ”Spovedania oaselor”.

Cu o prefață semnată de scriitorul Marin Ifrim, verso copertă semnată de criticul Daniel Cristea-Enache, ediție tehnoredactată și îngrijită de Irina Mirică, ”Spovedania oaselor” va apărea în câteva zile, prin grija editurii Grinta, reprezentată de d-l Gabriel Cojocaru.

Mulțumiri tuturor pentru implicare!


















Spovedania oaselor



Dumnezeu face ce face

și dezgroapă oasele morților mei –

șapte ani de durere,

alții șapte, care încotro;

pe strada aceasta numită ironic

viitorului

o românie absurdă alege parlamente înrobite –

sfinții merg pe asfaltul peticit,

în Buzăul martir,

spovedania oaselor scoate lacrimile de sub pământ –

chiar și acum,

în ceasul morții, țara mea

cu limba scoasă

își strigă copiii!

pumnale înfipte în umerii credinței mele,

Doamne,

am făcut cale întoarsă,

din umbra suferinței am croit poeme fără mâneci,

să zboare liber printre cruci;

Ana n-are mere,

are vise frânte în diminețile bolnave

când merge în cimitir ca-ntr-o poveste numai de ea știută

și te iubește pe tine,

cel care scoți lumina din întuneric fără să te arzi;

altfel țara mea e o păpușă kinetică

se zbate pe mare cu mâinile legate,

din piept ies șerpi sticloși

și moise a încremenit între degetele lui michelangelo


înainte să te cunosc credeam că pot ascunde timpul,

acum cuvintele fac implozie,

din ele va ieși o madonă mistuită

și rugul se va stinge încet

la a treia strajă a dimineții;


Dumnezeu face mir

din spovedania oaselor –

oamenii se întorc la casele lor

aprind lumânări pentru sufletul morților,

țara mea leagănă viitorul –

cu mâinile legate

mă leagănă

tu.

2 comentarii:

  1. Tare mi-ar placea sa ajung la lansare, cand va fi! Dar pentru ca asta nu pot garanta, promit sa ma abonez la un volum cu autograf! :-D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag! Voi anunța pe blog, atunci când va avea loc lansarea.

      Ștergere