Postare prezentată

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...

vineri, 26 mai 2017

Fetița de zăpadă


Te pogorâm de pe cruce neștiind cum ai ajuns acolo,
Te pironim iar în cuvinte ori pălmuim fruntea îndoielilor
dar tu, Părinte, ești și al lor,
cei care dinamitează copiii altora și pun fiare inutile între oameni
țipetele lor devin refrene al unei generații de întrebări
unde fiul cerului e pus la colțul batjocurii -
și-au împărțit hainele Tale și pentru biblia ta au aruncat sorți
primul care intră în celula Ta se află gol de sine și lumea se închide
în sufletul lui înainte să te verse din potir,
înainte să-ți împrăștie trupul în zările cuvintelor,
să vorbească despre Cer acolo unde pământul urlă în plămânii urii,
iar Tu, Părinte bun, cu brațele întinse chemi căprioara lui Labiș,
înainte ca ochiul ei să se deșerte în versuri și demonii nopții să întoarcă pământul blagian
scrisorile se împart cu lumină și luna oglindește chipul bătrânului dascăl
punem punct și de la capăt împletim flori de mucegai în bătaia ploii
poezia se scrie singură
din mâna nevăzută a îngerului picură sânge pe creștetul fricii
fetița de zăpadă mă însoțește în capcana vulpilor
cozile lor roșii brăzdează cerul și dimineața se preface-n apus. 


 Grafică: ”Vise de hârtie” ©  Mihaela R. Boboc











2 comentarii:

  1. Superb! Slalom prin literatura, actualitate, credinta, impletire fara cusur... Jos palaria!

    RăspundețiȘtergere