Postare prezentată

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Iar eu o iubeam

Pe sub nucul abandonat trece o caravană
copiii aleargă la răspântii să prindă un loc în față
nimeni nu pozează moartea
nu îi poate privi ochii adânci
chiar și așa viața merge înainte
oamenii scriu poeme - antidot
poeme - pansament
poeme - revoltă
am cunoscut o fată care scria pentru că nu știa cum e dincolo
ochea cu praștia și trimitea poeme - întrebare
cerul se scutura de mistere apoi se închidea brusc
finalul se lăsa așteptat iar eu o iubeam
pentru neliniștea ei
pentru semnele de întrebare întoarse în piept ca o j a l u z e a
eu pictam naturi vii și oameni morți sau invers
pictam ochii ei când nu știa să iubească
nu poți să iubești am întrebat-o în ziua x
iar ea a râs
a plecat în ziua când a învățat cum e cu poezia
care plânge în tine până te sufocă
abia apoi iese sângerie ca un prunc eliberat
din labiile cerului
altfel mă gândesc de când i-am citit versurile
din ce în ce mai mult la moarte
ca la un joc de cărți
așteptând cartea salvatoare pe aceeași linie cu inima
o să ai doi copii îi vei numi după tine
nu plânge
când mă îmbraci în pâsla albă de mireasă
voi păstra cel mai bun vers
pentru fata care nu știa cum e dincolo.








2 comentarii:

  1. „... altfel mă gândesc de când i-am citit versurile
    din ce în ce mai mult la moarte
    ca la un joc de cărți
    așteptând cartea salvatoare pe aceeași linie cu inima
    o să ai doi copii îi vei numi după tine
    nu plânge
    când mă îmbraci în pâsla albă de mireasă
    voi păstra cel mai bun vers
    pentru fata care nu știa cum e dincolo”

    Te joci la clapele poeziei ca Wagner la pian când nota câte ceva la „Crepusculul zeilor”.

    RăspundețiȘtergere