Cine ești tu, femeie?

În brațele tale sunt ca un cântec simplu,

aproape de o frumusețe nerobită

de gustul pământului; 

când treci prin pârâuri abia șoptite

încrustezi în mătăniile sufletului meu o iubire păgână,

din trup se desfac sfori de ceară,

în cuib e încă ceață, sub streașină ocol de păsări 

doar crucea își întinde brazdele

ca o îmbrățișare peste singurătate;

cerul se încurcă în sforile mele

cine ești tu, femeie, 

să-ți agăți iubirile în cuiul toamnei ca-ntr-o raniță veche?

dă drumul culorii să atingă frunza încălzită la sânul verii

să fie valea seacă râu de nuanțe

așază pieptenul în părul durerii

să-și descarce veninul

ce-ți rămâne când noaptea va trece de ultima strajă

să iei cu tine dincolo...

31 aug. 2014

Ce rămâne din noi

Salvează ecoul care-ți adună diminețile

în savoarea ceștii de cafea

dă-i apoi drumul în scorbura amară

să umple plămânul timpului

cu o respirație în plus.

Aici lumea se împarte în mici cadrane de emoție

și parcă uit

că infuzia de dragoste are gust doar noaptea

când umbre de poem mă vizitează

uitând o usă deschisă

cât să cuprindă toate spaimele.

Ce rămâne din noi

încape în palmele așteptării

răsăritul e încă departe...