Postare prezentată

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...

miercuri, 16 iulie 2014

în fereastra întemniţaţilor

Vorbeşte-mi
despre oamenii prinşi în culoarele poeziei
ca-ntr-un seif fără cifru
nu-mi spune nimic
despre întâmplările din cortul lipsit de lumină
ascultă doar ropotul rugii întârziate
în fereastra întemniţaţilor
cine ştie unde-şi aruncă timpul undiţa
să mai scoată câte unul din vulcan
şi să-l stingă în lutul deformat
sub mâna ta ceasul costeliv doare
întorci limbile la începutul creaţiei
când omul era tină infimă
geneza devine punctul din care
pasul divin măsoară vieţi.

16 iul. 2014

luni, 14 iulie 2014

Un mormânt gol nu poate adăposti un spirit vagabond

Nu, dragostea nu e un loc unde să intri cu bocancii.
E templul unde se intră desculț, umil și lepădând orice ar fi în plus. 
O boală lăuntrică macină nimicul zilei. Fire de praf sunt catapultate în aerul intoxicat cu frici, grimase și neajunsuri. Ce face saltul de la gol la plin e mai mult decât carburantul pompat prin nările umanității, propulsând încă o dată omul spre spațiul (ne)câștigat.
E sentimentul pe care-l ai când treci de-o treaptă ascunsă în cele mai adânci temeri, senzația melcului ieșind din cochilie pentru a săruta ploaia, eliberarea -  când poți să strigi către Dumnezeul din tine și să auzi ecoul ca un mort înviind din cătușele sinelui.
Restul sunt vapori de apă care-ascut condensul iluziei pe pereții inimii. Un mormânt gol nu poate adăposti un spirit vagabond. Nici măcar pentru o noapte. 


vineri, 4 iulie 2014

Cuvântul devine apostol

Străinule
cel care îmi îmbrățișezi nopțile ca pe o păpușă de cârpă
neștiind că singurătatea pândește zorii cu agerimea unui animal de pradă
colții ei (în)semnează autograful la care poetul adaugă o virgulă
cât să-mi pară așteptarea refugiu în vers
nu socoti drumul dus-întors o călătorie unde tainele își ascund respirația
ce să-i spui pictorului despre timp încât să încapi în pauza dintre creații
chiar de-ai scrie pe întinderea unui val poemul mut
vorbește din culoare precum suflarea din tină
mă întreb când a frânt lumea credința orbului
în vitralii septicemice
azi dorul sparge digul iar cuvântul devine apostol
dezlegându-ți inima
la un pas de noi. 

03 iul. 2014


marți, 1 iulie 2014

Meditația dinaintea primei tușe

Am visat că sufletul tău mi se odihnea în palmă
fragil întrupat în liniștea ploii
n-am știut să duc mesajul în mare
să-ți dau drumul și plutind printre veri coapte
să aștept apusul prin ochiul pictorului
pentru care lumea e meditația dinaintea primei tușe 
ce urmează e doar cântecul legănat pe brațele culorii
forfota dinlăuntru apare odată cu linia orizontului
frica îmbracă hainele străinului
care-și răcorește inima cu câteva grame de tărie
înainte de a trece prin mine
respir tot mai greu
de când simt ferestre ieșindu-mi din piept
să privească dincolo
pași mă străbat ca pe-un coridor unde ultima ușă e întotdeauna cea de siguranță.

24 iun. 2014