Postare prezentată

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...

miercuri, 30 aprilie 2014

Ceasul își poartă singurătatea în brațe

străbat un culoar adânc precum o șoaptă bătând prelung în lună
o toacă îmi surzește inima și mi-o duce în preludiul artei unde
păpușarul învârte marioneta invers zbaterii viorilor
o cutie muzicală cu un dinte lipsă e un izvor de tăcere
îl simt torcând ca o mâță posacă cuibărită după sobă
nimic nu anunță treieratul timpului
printre umbre chipul tău o frântură de cer
o stare de trezvie mă posedă din vers în vers
închid uși asimetric legate de trup
ca o respirație în plus
oprește-mă
până nu rup toate sforile și mă strecor în scânteia cuvântului
să-mi îngrop fricile fără lumină
mă vei găsi târziu 
cu ochii ațintiți spre răsărit
să nu pierd îmbrățișarea limbilor
acum ceasul își poartă singurătatea în brațe
ca un soldat al durerii.
29 apr. 2014

joi, 24 aprilie 2014

Femeia-călăuză

Sunt femeia-călăuză
te port prin anotimpuri
în ape repezi de munte
îmi scald orele 
fără spații sau virgule
pensula ta alunecă pe trupul însetat
coloane se desprind din contrastele zilei
mă pironesc în locul muzei
privește-mi ochii 
vorbesc ceea ce carnea tace
frunze se ridică din pământ
să-mi îmbrace nudul
le dezbin
până ce iarna se topește sub călcâi învinsă
atunci pot rosti cuvântul care ucide liniștea
primăvara este o amantă flămândă
mirosind a flori de câmp
am brațele pline de neliniști albe
străjerul verii mă oprește nedumerit
îl ating pe umăr să-mi simtă poezia
o căldură stranie mă alipește la piciorul pădurii
ascult plânsul larvei iar mușuroiul furnicii mă odihnește
adorm cu sufletul în toamnă
copaci cu degete subțiri ating cerul
în crâmpeie de rugă 
arămiul mă răscolește
îmi plec fruntea
capătul poveștii nu e în sarea durerii
sub picioare o trapă mă absoarbe 
poți picta dincolo?

24 apr. 2014

pictura  © Mihai Cătrună
















Clovn, nebun sau poet?

învălmășeala umbre(le)lor
asfalt și pas într-o îmbrățișare amorfă
doar ochii oglindesc o altă dimensiune
clovni cu fețe pictate
îmi oferă baloane 
ca pe un crez în copilărie
număr în gând distanța între cer și mâna întinsă
între mine și tine
tânjesc după seninătatea nebunului
fluieră în mijlocul pieței
între el și mulțime niciun scut
mintea poate crea cele mai mari salturi
merg printre voi 
ca într-o baștină a durerii
scurg ploaia
din părul meu jilav împletesc poeme
sunt în afara lumii
plutind prin nebuloase
mi-e sete 
împrejurul meu lumini se alipesc într-un 
roi stelar
absorb timpul ca o perfuzie 
în venele mele poetul
se transformă în culoare.

24 apr. 2014

Molima deșertăciunii

Din amintiri construiesc redutabile cazarme
soldați patrulează și pasul lor sfâșie zarea
nu e timp de respiro
sunt încă piese de recompus
din ruinele porții părintești
un vierme își trăiește nestingherit
atașamentul în coaja unui anotimp
plouă turbat de câteva ceasuri
voi scoate bărcile din suflet
să salvez ce-a mai rămas
un vraf de poeme
poate și seara în care am știut că după tine
rămâne un caldarâm de zbateri
lumea-n mine se chircește
ca un prunc nevinovat
ai crede că suferința deschide ferestre 
unde obuzele lor nu pot ajunge
munții devin mări
și mările alunecă în cu(i)bul în care
emoții disper(s)ate se adâncesc
în molima deșertăciunii
suntem mai mici cu o unitate
dacă-i spun zi ori noapte
Dumnezeu tace undeva la mijloc.
23 apr. 2014

miercuri, 23 aprilie 2014

Nu te încrede în ochii mei

Focul joacă ultima scenă la picioarele noastre
abia ținându-și inima să n-o ia la vale
tu privești prin mine tabloul încă nepictat
e târziu îți spun
nu te încrede în ochii mei
au simțit arșița durerii înainte să renasc 
într-un noiembrie lugubru
din firul absint împletit de vraciul orelor 
nevindecate
încă locuiesc în rama stacojie a copilăriei
să nu pleci odată cu răpăitul ploii
leagă(nă)-mă în inimă
de culorile râului
să-mi spăl chipul în lacrima iasomiei
vino
să rătăcim un ceas
nu te încrede în ochii mei
am pierdut demult busola 
în mreaja poeziei.
21 apr. 2014

Cel mai frumos cântec vine pe furiș

poate lumea asta e doar glasul pustiei
deșertându-se de zbateri
nu știu în care an
să fi fost încă copilă
te-am așteptat într-o noapte de Sânziene
sunt clipe în care ți se pare
că viața atârnă de busuiocul de sub pernă
și neastâmpărul din voce
e doar coperta cărții nescrise încă
uneori e absurd 
să trăiești la infinit o zi
doar s-o îngropi târziu fără răspuns
singurătatea nu vine niciodată ca un musafir poftit
să-i așezi dinainte inima și să-i spui
locuiește-mă
te împinge în căușul nopții
printre bolte de suspine
cel mai frumos cântec
vine pe furiș
din nodul pieptului
înghițind emoția
în poemul din tine
crește o lună
copilul dinlăuntru prinde ocheanul
și privește dincolo
un timp uitat își deschide larg ferestrele.

22 apr. 2014

duminică, 20 aprilie 2014

Taina Învierii

M-am numărat printre aceia care, în număr mare, ca în fiecare an, au fost la slujba de Înviere să ia Lumină și să o ducă în casele lor. Anul acesta, pe o vreme ploioasă, umbrelă lângă umbrelă, ne strângeam unii în alții, să mai îmbunăm puțin cerul. Lumina a venit la miezul nopții, purtată de cei doi preoți ai bisericii în care am călcat prima dată acum 25 de ani. Dar astea sunt alte memorii.
Cântările sparg întunericul odată cu lumina Învierii. Atmosfera se însuflețește, oamenii răspund cu Adevărat a înviat învierii lui Hristos! În fața bisericii cercul de umbrele se lățește diform. Pe trepte oamenii se apără de ploaie și puhoiul de lume din biserică începe să vocifereze, preocupați de cu totul alte aspecte decât Învierea. Unul dintre preoți clatină din cap a nemulțumire, celălalt afișează o resemnare demnă de un om mult prea răbdător.
Treizeci de minute mai târziu, slujba de afară se termină și se intră în biserică pentru cântările Învierii și Sf. Liturghie. Dau să intru cu copilul înăuntru, dar o învălmășeală de nedescris mă ia prin suprindere. Coate și împingeri, oamenii veniți acolo doar pentru a lua Lumina se grăbesc acasă. Au alte treburi de săvârșit și nemulțumirea lor e mare vizavi de oamenii care vor să intre. Ce să caute acolo, în biserică? De ce nu ies toți spre casele lor, acum că Lumina e acolo bine prinsă în lumânările fiecăruia?!
Reușesc să intru cu greu sub ochii critici și dezaprobatori ai celor mirați de îndrăzneala mea de a intra în biserică spre locul meu din cor, alături de copilul meu de nici 6 anișori. Îi las în urmă și-mi găsesc locul lângă oamenii cu care am crescut an după an, pe ai căror copii am văzut născându-se și crescând frumos. E locul meu și slujba abia acum începe. Tropar după tropar, cântare după cântare, simt cum mă adâncesc în taina Învierii.
E trecut de ora 3 dimineața. Sujba s-a încheiat și aprind lumânarea să duc lumina acasă. Mă gândesc la aceia care nu știu că Învierea nu e în lumânarea în care-și poartă lumina, ci în sufletul lor gata să primească taina.
Nu mai plouă. Pământul s-a umplut de Lumină...

20 apr. 2014

Hristos a înviat!