GLOSAREA SENTIMENTELOR PRIN IMAGINI PLASTICE
De Aurel Anghel
POEMELE IOANEI , publicate de Mihaela Roxana Boboc ne surprind prin intensitatea trăirilor transfigurate. Am citit cu deosebit interes, la prima lectură părea o carte de poeme în proză specie literară mai puţin folosită astăzi. Am încercat să descifrez nu atât claritatea sentimentelor trăite şi am descoperit că lumina care le pune în evidenţă vine de la tuşele de culoare pe care le foloseşte poeta , cu ajutorul imaginilor( a peisajelor în care au loc aceste trăiri a unor sentimente complexe în efortul de căutare a naşterii lor, apoi ale dezvoltării în crochiuri de bucurie a trăirii iubirii ca foc ce arde o clipă şi mai ales ca sentiment al pierderii).
Ceva din ceea ce numim perfecţiune a formei de exprimare m-a impresionat şi pe mine , ca şi pe Marin Ifrim care a deschis şi citit cartea înainte de publicare. Ca să mă conving am procedat la citirea de la sfârşit către început a fiecărei poezii, am aplicat procedeul glosării şi am descoperit nebănuite şi convingătoare exprimări poetice pe tema iubirii.
Aproape toate poemele se pretează la rescriere inversată, de la sfârşit către început fiind necesară înlocuirea pe alocuri a unor prepoziţii sau introducerea unor cuvinte de legătură. Astfel, pot spune că am descoperit doua cărţi într-o carte, am încercat un sentiment de bucurie şi am simţit chiar dorinţa de a o întâlni pe Mihaela Roxana Boboc, spre a o ruga să-mi citească poemele în această nouă ordine spre a o convinge că scrierea poeziei este har şi dar, că doar in poezia adevărată nici ordinea iniţială a discursului nu mai contează. Important este glasul interior al poetului secondat de curgerea firească a cuvintelor care-şi găsesc rostul spre a compune imagini, portrete şi peisaje de o clipă; cuvintele devin pasta din care apoi se rescrie cu pensula tabloul unui sentiment. Sigur, pe Mihaela Roxana Boboc o ajută şi cea de a doua înzestrare, aceea de artist plastic.
Voi comenta imaginile. Ioana de pe coperta este transfigurarea prin culori a imaginii de pe coperta a doua , o tânără frumoasă ca fiinţă poetică şi tulburătoare ca imagine plastică a celei care poate spune:
” Nu ştiu când versul a poposit
Pe umărul Ioanei.
La a treia strajă a nopţii
Ioana încă strângea poala cămăşii albe
În jurul gleznelor
Te chemase, te alungase de zece de ori
Până rămase ghemuită
În acelaşi loc
În care tu presărai spini,
Ea petale …”
Dincolo de candoarea imaginii şi a clipei am descoperit aici transferul din livresc în plastic, şi mai ales, arta de a spori puterea propriilor sentimente în personajul construit. Drumul Ioanei este drumul Mihaelei şi asta emoţionează mai mult decât prin exprimarea directă a propriului sentiment.
Am afirmat la început că în această carte sunt de fapt două cărţi. Pentru a convinge cititorii Mihaelei şi mai ales pe cea care scrie un poem de frumuseţea celui de la pag.72 CU TĂLPILE GOALE, îl voi rescrie de la sfârşit către început şi sper să fiu convingător. Poezia este un amestec special de cuvinte care puse in altă ordine o sporesc şi nu o ucid, aşa cum iubirea sălăşluieşte uneori o veşnicie în sufletul celui rănit prin trădare:
„Mai mult de-o zbatere
să nu luăm cu noi
cu lutul sub unghii
cu tălpile goale
aşa cum se simte pământul
prin ploaie
am fi alergat desculţi
ca un vitraliu mut
între noi
dacă ploaia nu aluneca
te-aş fi regăsit
azi ar fi fost ziua”
Am eliminat un pronume relativ şi o prepoziţie, oricum imaginile poetice adevărate nu au nevoie de nici un sprijin în textul poemului.
Salut şi eu apariţia acestei cărţi şi a ivirii a unei noi speranţe de îmbogăţire a literaturii buzoiene.
30.08.2010 Aurel Anghel- Buzău
