Postare prezentată

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...

joi, 16 noiembrie 2017

Mâinile lor strâng amintiri pe care nici timpul nici pământul nu le astupă



îngenunchezi noapte de noapte
așezi crucile mari și blânde pe tâmplele tale
te rogi încet 
o șoaptă aproape imperceptibilă în zgomotul lumii
mama strânge în mâini o cheie 
deschide nostalgic sertarul și amintirile se învelesc unele în altele
trupul firav al copilei tremură
să fie anotimpul de vină sau în prag de iarnă
ochii sticlesc a măr și scorțișoară
și buzele tale colindă secerate de un dor nepământesc
mamă, pune paltonul pe umerii de brumă
să culegem ghebe să ne prefacem că în urma lor rămâne toamna dezlegată 
drumul se răsucește sub talpa cu rizuri 
copilăria mea se culcă în fânul aspru
noi nu. 


Mamei mele, la împlinirea unei binecuvântate vârste.
16 Noi. 2017













miercuri, 8 noiembrie 2017

Arhangheli de lut

Azi la ușa copilăriei mele au bătut globuri de sticlă
gânduri transparente și culorile iernilor pictate
în pielea mea de copil neîmblânzit
azi la ușa mea a bătut o femeie ținând la piept crizanteme
a îngropat moartea și acum respiră din temnița azilului
Sunt bine mi-a zis și zâmbetul ei purta spini pe frunte
azi în fereastra mea au bătut arhangheli
cu aripi de lut și ochii tăi negri
unica lumină pe care n-o pot stinge
înăuntru zborul e șoapta alintându-mi numele
în brațele rugăciunii.





joi, 2 noiembrie 2017

Terapii ocazionale

trebuia să fi luat trenul spre casă să te fi ținut în brațe ziua care ne-a mai rămas
mâine e luni și tu pleci cu perfuzia atârnând de brațul drept
ușor aplecat spre urechea cerului în zumzăitul ambulanței
copilul mă privește râzând în brațele mănăstirii, e încă timp 
ficatul se strânge nod în tine dar tu speri într-o minune 
pentru că nimeni nu are dreptul să plece fără să mă fi cunoscut
de atunci strâng în mine oameni care îți seamănă, sărut buze cu anestezic
terapii ocazionale mai puțin începutul lui noiembrie care amestecă
emoții despre care nu vorbim și toamna alunecând pe gât ca un tranchilizant
o moară macină timpul din reflex
lumina cade între oameni ca o sugativă
iubirile lor mute și neîntâmplările se întind epidemic după uitare
în turlele dimineții primești iertarea în genunchi
mai strâng suflete albe în palma rămasă întinsă.

miercuri, 1 noiembrie 2017

originalitate

vorbesc cu un poet despre originalitate
ca despre o găină în cuibarul murdar din piață
luată de-o aripă poezia dă socoteală viilor
ăștia de mișună precum gândacul fără cap
morții nu mai contează s-au arhivat demult odată cu trăirile și spaimele nerostite
pisica e doar o pisică fie că miaună toarce sau doarme într-un colț
locul ei nu e în poezie
fiecare cu pisica lui o tai în două
de singurătate zic că e mai comună decât o bătătură în talpă
acoperi anotimpul cu plasturi dar mesteacănul mai doare un pic
noiembrie pășește autentic pe strada viitorului cu sens unic
e ziua morților arhivați în sertarele memoriei 
colivele adună bob cu bob tristețea omniprezentă
pe morminte vinul se împrăștie în gura răposaților nicio picătură
ironii existențiale dragul meu
cum să scrii despre nemurire când mori încet și privești strada cu spatele la tine.

vineri, 27 octombrie 2017

frunze iradiate

Va fi bine. O să fii bine, o să...
înveți să privești lumea prin acuarela din ochi
tumorile devin mai mici aproape palide în fața morții
mă privești surprins spovedaniile nu-ți priesc
ar fi mai ușor să tac și ceasul să indice ora exactă
ora în care marionetele calcă pe frunze iradiate
toamna sunetele împing ascuțit în coaste și respirația devine greoaie
în lumina goală a dimineții cocoșul plânge
leagănul scârțâie aproape de tâmple, mama se roagă
sub genunchi crește o icoană, pruncul îmi șterge acuarela din ochi
cu mâneca dreaptă acopăr cerul
plouă și doare, mamă.



Fotografie © Mihaela R. Boboc -  Praga, Turnul cu ceas, 2014.







joi, 19 octombrie 2017

Ochii lor de jad

cine ești de-mi încui zările toamnei
eliberează-mă de mine, dragoste,
cu poemele neîmblânzite în sân
copilăria să-mi salte sub păpădiile galbene
și mâinile să-mi cuprindă tâmplele arzând
coloane de vrăbii mușcă din pământul poeților
îmi văd fiul verii întrupat în cuvânt
fiul tău dezlegându-și bucuria la moara cerului unde-am plâns
cu norii întorși în brațele părintești
frunzele se pitesc după amintirile copilei
obrajii roșii ciupesc zorile, e încă toamnă și doare
oamenii șoptesc păsărilor albe 
frânturi de vise din cochilia lor ascultă ecoul,
Doamne, ochii lor de jad și iad răsturnat
cu spițe de os fluierând în coasta anotimpului
cine spune luminii să coasă în urmă 
dorul se așterne în chiciura vremii
și părul copilei stă despletit pe pernă.










 

marți, 17 octombrie 2017

Premierea Concursului Național de Creație Literară Vasile Voiculescu, 2017 (foto)

Vineri, 13 octombrie 2017, la Casa memorială Vasile Voiculescu din Pârscov, a avut loc premierea Concursului Național de creație literară Vasile Voiculescu, ediția a XXVIII-a.

Premiați la categoria volum (poezie/proză) au fost: Liviu Grăsoiu (Marele Premiu), Florin Dochia (Premiul Vasile Voiculescu - poezie), Simova Liutiev (Premiul Vasile Voiculescu - proză), Mihaela Roxana Boboc (Premiul Lazăr Băciucu), Marius Albert Neguț (Premiul Primăriei Pârscov), Cornel Galben (Premiul Fundației Mitropolit Irineu Mihălcescu), Charis Samy (Premiul Asociației Renașterea Buzoiană).

Elevii din Pârscov au pregătit un recital de poezie în memoria lui Vasile Voiculescu, într-un moment de sinceritate și dăruire, bine organizat de către dascălii lor. Cât de frumos au sunat versurile poetului pe buzele nevinovate ale copiilor!

Închei cu fotografii de la evenimentul în care volumul meu de poezie ”Spovedania oaselor” a confirmat încă o dată, după Premiul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, septembrie 2017.

Diploma și bucuria premiului. Mulțumiri familiei Băciucu, care mi-a oferit premiul în memoria jurnalistului și omului de cultură Lazăr Băciucu, despre a cărui activitate am avut bucuria să mă informez și o dată în plus, să constat că nimic nu e întâmplător.




 Alături de sora mea, Irina Mirică,
tehnoredactorul cărții ”Spovedania oaselor”.

Alături de poetul Florin Dochia și editorul 
Firiță Carp.
 Fotografie de grup

 Premierea volumului meu.


 Alături de scriitorii Cornel Galben și Ion Lazu
 Dumitru Ion Dincă prezintă Premiul Lazăr Băciucu oferit de fam. Băciucu.



 Alături de Denisa Lepădatu, premianta la categoria elevi.
 Discuții la final de premiere.

Premianți, organizatori, elevi.

duminică, 15 octombrie 2017

Plămânul lui octombrie

iubirea mea autistă
privește în gol adesea și lovește zidurile 
o luncă își primește păsările hăituite de gândul foametei
pești verzi hrănesc neputincios ciocurile ascuțite și carnea lor se zbate între clești
trebuia să mă înveți să pescuiesc cuvinte
trebuia să-mi fii zid și copil să-ți mângâi creștetul 
să nu mai flămânzesc
timpul se deghidează în solzi și tace
când moartea e o carapace și se deschide noaptea
e prea târziu să-mi întorci străzile și fără sens, brațele lor îmbrățișează orfan
zarea vineție 
plămânul lor respiră oxigenul refuzat ție 
miroase a toamnă
a ghebe pitite după frunze ude și mere domnești sfârâind pe plită
miroase a tine
octombrie cu ceața deasă pe umeri
și obrazul ras zâmbind a poezie.










miercuri, 11 octombrie 2017

Copila cărbunilor încinși

Cred în scrisorile din miez de toamnă
timbrele ei galbene se lipesc de limba dimineții
pe malul apei scriu pe frunze și ele plâng de parcă aș scrijeli poeme
la celălalt capăt deschizi plicul și zâmbești 
cerneala din ochi se prinde în paginile goale 
ești aproape, tată, iar eu copila cărbunilor încinși 
cu tălpile goale pe strada unirii
dinspre big spre armata a doua, mama pășește pe coastele copilăriei
cu o pâine în mână cât un pact nescris cu viața
durerea ei o sfințește, îmi devine anafură și dorul toarnă vin
peste rană
cred în toamna ca un legământ nerostit
în cutia poștală scrisorile vin și pleacă - păsări călătoare 
uneori din alt anotimp se rătăcesc cuvinte
le dau drumul în acuarele și apa diluează amintirea lor
într-o virgulă.

foto: 1986, Buzău, Eu și mama.



sâmbătă, 7 octombrie 2017

Transfuzie de lumină

arhanghele, n-ar trebui să număr străzile cu pecetea poeziei în frunte
ar trebui să facem o transfuzie de lumină
de la maramureș la buzăul din suflet
pădurile cresc copii de suflet cu aripile întoarse spre pământ
și frunzele îngălbenite de dorul cuvintelor se răsucesc ca o țigară în gura anotimpului
nu scrie nimic
despre dragoste se poate vorbi fără noimă sau poți deschide brațele 
ca îmbrățișând femeia cuibărită în șoaptele cerului
inima să salte în ierihonul gândului întors spre veșnicie
iată copilul care nu a uitat poveștile, iată literele de păpădie cum adulmecă zarea
și nimic nu stă între el și Dumnezeu
doar vocea ta, gavrile, se sparge într-o mie de nopți nescrise 
când apuci poemele de încheietura mâinii stângi
și uiți că doare, doare ca atunci când săruți de noapte bună fragilele glezne
ale singurătății și ea îți mângâie obrazul cu lama degetelor 
îngropată fericire în grumazul femeii care se minte 
că timpul uită să clipească și printre genele dimineții 
mă întind după pisica dormind gri pe cuvinte și aproape iert 
arhanghele, am uitat să număr dar tu vei ști unde sunt orele cu mersul lor de felină
cu inima săltând a păpădii și literele risipite în ochii femeii râzând haotic la același poem
cu degete lungi înfipt în umărul nebuniei 
scrie totuși, gavrile, scrie din nestrada copilăriei 
și fură toamna din cuibar, poate-mi aduci zăpezile căzând violet peste mâinile mele
voi ști că tu ești, același tu, purtându-mi troienele nestingherit între două respirații. 


Pictură: Mihaela Roxana Boboc - Litere de păpădie