Postare prezentată

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...

vineri, 8 decembrie 2023

Skopje - capitala statuilor (care plâng)

Este miercuri, 22 noiembrie, și dimineața ne găsește în Skopje, la catedrala Sfântului Clement, cea mai mare biserică ortodoxă din Macedonia de Nord. Ne mirăm de arhitectura ei, o îmbinare de cupole și arcade în cinstea Sf. Clement, arhiepiscopul Ohridei, savant, scriitor, vorbitor fluent de slavonă, greacă și latină, fiind considerat un iluminator al slavilor.




















Am rămas mult timp în fața icoanei Maicii Domnului cu pruncul, ”cea cu trei mâini”, cunoscută drept grabnic ajutătoarea, de o frumusețe îngerească. Ochii, dar mai ales privirea, toată bunătatea strânsă într-o singură privire. Priviți-o numai, ce mai poate fi adăugat?

Dinspre catedrală am mers cu autocarul spre cetatea veche, care domină capitala Macedoniei, de pe cel mai înalt deal din Skopje.

Cea mai veche așezare de pe teritoriul cetății datează din mileniul IV î.Hr.  Din acel moment (cu scurte pauze) teritoriul cetăţii moderne a fost locuit. În cele mai vechi timpuri, dealul Calais nu era locuit, dar pe teritoriul său s-au găsit o groapă de sacrificiu și o monedă a lui Alexandru cel Mare.

Se spune că cea mai frumoasă priveliște asupra Skopje o ai din turnul cetății fortificate Kale. Dintre cele 70 de turnuri de piatră au rămas în picioare astăzi doar 3. 

Citadela e ridicată pe ruinele unei așezări romane, Scupi, care a dat și numele orașului, și a fost probabil opera bizantinilor. Printre cei mai faimoși ctitori ai săi se numără Justinian cel Mare, împărat ce a marcat sfârșitul erei greco-romane, care a reușit să recucerească pentru Bizanț aproape întreg teritoriul Imperiului Roman, din perioada sa de glorie.













După vizita la fortăreață, am mers în tur pietonal spre centrul vechi al orașului, unde ne-am oprit la Sveti Spas, cunoscută ca biserica Holy Saviour (Sfântul Mântuitor), și care deține cel mai impresionant iconostas, prin minuțiozitatea detaliilor redate, datând din 1824, sculptat în lemn de nuc de către trei frați în decursul a șapte ani.



În curtea bisericii, se află mormântul lui Goce Delcev, cunoscut lider al mișcării revoluționare, ucis de turci în 1903.




















În urma cutremurului din 1963 mai multe clădiri istorice au fost devastate. În încercarea de a restaura și adăuga noi monumente, guvernul Macedoniei de Nord a împodobit Skopje cu peste 1000 de statui. De aceea, Skopje mai este denumit și Capitala statuilor.

Alexandru cel Mare


















În prim-plan este fântâna ce reprezintă femeia în patru ipostaze, de o gingășie și finețe a detaliilor, pe care m-am străduit să le surprind în fotografii, în turul pietonal de grup, dar și seara, în liniștea ploii.




































Încheiem turul pietonal cu vizita la casa memorială a Maicii Tereza. Locația muzeului nu este aleasă la întâmplare. Aici se afla vechea Biserică Catolică „Sfânta Inimă a lui Iisus”, unde a fost botezată Maica Tereza.

Zona expozițională a Casei Memoriale a Maicii Tereza a fost proiectată să arate ca o casă de oraș de la începutul secolului XX.

Casa Memorială este un muzeu de dimensiuni reduse, compactat pe două etaje. Pe primul palier se află o reproducere a camerei în care a locuit Maica Tereza, pe pereți fiind fotografii care înfățișează scene din viața și misiunea ei, iar pe al doilea, o capelă cu pereți de sticlă în formă de ambarcațiune prin care razele soarelui pătrund în mod deosebit.











Pe locul Arcului de triumf este de fapt casa unde s-a născut Maica Tereza, casă care în urma cutremurului din 1963, a fost distrusă în totalitate, ca majoritatea clădirilor din acea vreme.

Turul pietonal s-a încheiat nu întâmplător aici, ca o cunună a vieții unui alt tip de pelerin, cel misionar. O viață dedicată celor din jur, o viață dedicată lui Dumnezeu. Meditez la acest lucru în drum spre vechiul bazar, spre Hotelul Doa, străbătând străzile înguste, în căutare de suveniruri.



Seara, refac drumul dinspre bazar spre centrul vechi, cu podul de piatră și statuile lui. Afară a început să plouă, chiar acum când am lăsat pelerina galbenă și ghetele la hotel, dar nu mă întorc. Drumul pelerinului este mereu o provocare, iar seara aceasta vreau să simt ploaia.

Pe podul civilizațiilor, în seara în care statuile plâng, udă până la piele, încerc să le prind în fotografii conturul fețelor, picăturile prelingându-se pe mâini, hainele care strălucesc în lumina difuză a nopții. Este un spectacol unic, un spectacol în care statuile capătă viață și respiră în bătaia ploii. Le simți aburul ieșind din piatră, auzi cioplitul sculptorului, în încercarea de a umaniza chipul pietrei. Trăsăturile lor se înmoaie, capătă trăire, se desprind parcă de pe soclu și te iau de mână spre istoria locului din care vin. 

În aceste momente nu mai contează nimic, Nici hainele ude, nici părul care mi se lipește de față, nici mâinile care au înghețat pe telefon într-a câta încercare de a surprinde viața. Nici adidașii de pânză îmbibați în lacrimile podului de piatră, în care pas cu pas, râd și plâng deopotrivă. Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile tale...





























Mă gândesc la ceea ce iubesc, mă gândesc la acest jurnal care se va construi ca un puzzle al unor zile atât de pline de viață, încât la întoarcere, ceva din mine, ceva din noi a rămas acolo, pe drumul dinspre Skopje spre Ohrid și apoi iar spre Skopje, un cerc perfect care închide în pumnul inimii amintiri și frânturi de viață. Privesc de pe pod râul Vardar, care se scaldă în sute de lumini și sunetul pianului lui Yiruma, River flows on you, se confundă cu sunetul ploii.











Pelerinul nu este altceva decât un căutător de sine. Este acel neastâmpăr, care nu-ți dă pace, te macină pe dinăuntru, până construiești noi și noi șanțuri, prin care sânge și lacrimi, curg deopotrivă pentru reîntregirea creației cu Creatorul.

Drumul înapoi spre țară nu poate fi redat, pentru că pelerinul trăiește plecări succesive din cuib, iar întoarcerea aparține mereu familiei și legăturilor de sânge. 

Rămân cu luminile vechiului bazar, străbătut la pas în seara în care statuile plâng.





miercuri, 29 noiembrie 2023

Skopje - Canionul Matka

Am ajuns în prima seară în Skopje, pe o ploaie mocănească. Am avut cazare la Hotelul Doa, situat în centrul vechi al orașului, în zona numită Bazar. 











Nu am reușit să vedem prea multe în scurtul drum de la hotel la taverna locului, Pcela. Dar atmosfera creată de grupul nostru ne-a făcut să ne simțim ca acasă. Am mâncat cea mai bună iahnie de fasole, lipie și salată pe măsură.

Pentru că vremea era nefavorabilă în Skopje, am schimbat ruta către Ohrid, unde am avut cea mai bună vreme, un soare orbitor și temperatură propice de călătorie. Despre Ohrid am scris în articolul precedent și mărturisesc că mi-a rămas inima acolo. Pe drumul pietruit al vechiului oraș, o altă Mihaela străbate încă străzile, în căutare de sine.

 Am revenit la Skopje în a patra seară și am împărțit cazarea între Hotel Continental, un hotel mare, dar neprimitor și Hotelul Doa, un loc intim, ospitalier, la care am revenit cu drag.

Este 21 Noiembrie, dimineața se anunță un pic cețoasă, chiar și așa ne bucurăm că nu plouă, pentru că azi vizităm Canionul Matka, săpat de râul Treska și apoi înaintăm cu barca spre peștera Vrelo.

Din Wikipedia citesc despre locurile pe care urmează să le vizitez:

Canionul Matka este un canion săpat de râul Treska situat la circa 17 km sud-vest de Skopje, Macedonia. Acesta este una dintre cele mai populare atracții turistice naturale din Macedonia, acoperind o suprafață de 5.000 ha[1], găzduind mai multe mănăstiri și un baraj hidroelectric. Lacul Matka din interiorul canionului este cel mai vechi lac artificial din țară[2].

Față în față cu priveliștea care îți taie răsuflarea, îi mulțumesc lui Dumnezeu că suntem aici. Munte de-o parte și de alta, cât vezi cu ochii, stânci abrupte, canionul care separă muntele, o apă limpede și bărcile colorate, așteptând vizitatorii la mal. 





























Grupul se separă în două, cât să încăpem în cele două bărci cu motor, pregătite de drum. Totul bine planificat, un drum impresionant pe canionul Matka. Facem fotografii, bem un vin fiert, cât să învingem frigul. Ne este cald, ne este bine. Astăzi este sărbătoare în lumea macedoneană, este Sf. Mihail și Gavriil. Este din nou ziua mea, colegii de drum își aduc aminte și îmi cântă la mulți ani. Mi-e bine, mă simt acasă, printre ai mei. Aș plânge de fericire, dar îmi țin lacrimile în frâu, este prea frumoasă ziua, și compania, și azi râd, cât să-mi țină de cald toată iarna.














Ajungem la Peștera Vrelo, impresionantă atât prin numărul mare de stalactite, cât și prin amplasarea sa pe malul drept al râului Treska. Vrelo este o rețea din două peșteri, una deasupra și alta scufundată în apă. Au fost incluse în top 77 locuri naturale ale lumii în cadrul proiectului New7Wonders of Nature[3].

Secțiunea de sus, numită Suva, conține un număr mare de stalactite, inclusiv una de 3 m în segmentul de mijloc al peșterii cunoscută sub denumirea de ”Con de pin”, datorită formei sale. La capătul peșterii sunt două lacuri: cel mai mic are 8 m lungime și o adâncime maximă de 5 m, iar cel mai mare 35 m lungime și o adâncime maximă de 18 m[4].

Adâncimea exactă a peșterii nu este cunoscută, dar unii presupun că ar fi cea mai adâncă peșteră subacvatică de pe Pământ. Cea mai recentă măsurare a fost efectuată în 2012 și a înregistrat o adâncime de 212 m, sau cu alte cuvinte a cincea cea mai adâncă peșteră din lume, a doua din Europa și cea mai adâncă din Balcanihttps://ro.wikipedia.org/wiki/Canionul_Matka





































Avem fotografie de grup, dar și amintiri pentru mai târziu. Drumul cu barca înapoi spre canion pare a fi desprins din poveste. Schimbăm impresii, ne privim și ne întipărim în minte, dar mai ales în inimă, cele vizitate.







































În imediata vecinătate a debarcaderului, se află Restaurantul (și hotelul) Canyon Matka. Situat pe malul lacului, restaurantul este o încântare pentru turiști. Aflu că este un loc cu vechime și tradiție, înființat în 1939. Pentru cei interesați, restaurantul deține pagină de web și galerie foto: https://canyonmatka.mk/gallery. 

Grupul nostru a luat prânzul aici, mulți au confirmat calitatea excelentă a preparatelor, iar eu m-am bucurat de cea mai bună ciocolată caldă și un lava cake pe măsură.



























Ziua se încheie cu vizita la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Nerezi. Este una dintre culmile artei bizantine, datorită frescei pereților interiori.

Frescele bisericii din Nerezi datează din trei perioade de timp diferite: cele mai vechi fresce aparțin secolului al XII-lea, următoarele datează din perioada de după devastatorul cutremur din anul 1555, iar cele mai noi, care se află în interiorul domurilor, datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. 
Ansamblul monahal de la Nerezi este alcătuit dintr-o biserică centrală și din alte încăperi alăturate. Biserica este cruciformă, cu cinci domuri, cu trei abside si un naos pătrat. Întregul complex monahal, zidit din piatră și cărămidă, este înconjurat de ziduri de piatră.
Gorno Nerezi este o micuță localitate din Republica Macedonia, așezată în apropiere de capitala Skopje, la o altitudine de 771 de metri. Întinsă pe culmile împădurite ale Muntelui Vodno, localitatea este locuită în mare parte din albanezi.
https://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-sfantul-pantelimon-nerezi-67765.html
E toamnă târzie, o stare de liniște pune stăpânire pe noi. Poate este mai simplu decât credem să facem pace cu noi înșine!
























(Va urma)